Au fost alegeri, a câștigat cine trebuie, dar ceilalți nu au pierdut; nu destul. Aceiași hoți se țin cu ghearele de fotolii dar că acum sunt mai speriați și luați pe nepusă masă. Recunosc, nu l-am votat din primul tur și nici din pură convingere în al doilea, dar îl susțin pe domnul președinte Iohannis pentru că trebuie. Dacă nu îi suntem alături, dacă nu ne implicăm, ne întoarcem de unde am plecat și e păcat de munca (cel puțin aia de convingere) depusă.
Sincere mulțumiri celor de afară! Mulți din țară (printre care și eu, recunosc) au zis
"Să-mi bag *^*&(*^! Dacă eram tratat așa în primul tur, eu nu mai călcam pe acolo și în al doilea."
Și totuși românii plecați prin toată lumea s-au așezat frumos la coadă și au stat cu orele, chiar dacă știau că nu mai apucă să voteze. Îmi este clar că ei vor să revină acasă și vor să o facă într-o normalitate, nu în aceeași mocirlă din care au plecat. Români, VĂ MULȚUMESC!
În București s-a ieșit masiv, dar acolo e guvernul, acolo sunt ăștia de-i urâm cu toții și uneori oamenii ies din casă și numai dacă au ocazia să scuipe una din scârbele politice. În schimb la Cluj oamenii n-au guvernul la 5 minute și a fost de departe cel mai activ oraș - no, bine mo, BRAVO! A ieșit și Brașovul, dar mai timid. Atât de timid că nici nu apărea pe la știri, dar mai bine așa decât deloc. Sincere FELICITĂRI tuturor celor care au fost acolo împotriva furtului, minciunii și pentru susținerea drepturilor tuturor.
Câteva de pe plan local:
1. Habar n-am cine a organizat protestele la Brașov, dar am aflat târziu de ele. Poate totuși nu e un lucru chiar râu. Ca și toată campania ACL, partidele de dreapta nu s-au implicat (vizibil) în organizare. Iar de aici trag concluzia că oamenii, așa puțini cum au fost ei, au ieșit din convingere și nu din manipulare.
2. În două zile de proteste au fost doar două trei scandări mai puțin civilizate gen #PuieMunta. Adunarea a fost însă atât de civilizată încât nu au prins și s-au stins repede (au fost și copii, și căței, dar fără purcei). Legat de primul punct, singurele urale pro-Iohannis au fost duminică seara după ce l-a învins pe ponta. În rest - numai ură împotriva sistemului putred și solidaritate cu cei ce vor mai bine.
3. Duminică seara, "gloata" a fost atât de civilizată încât uneori jandarmii nici nu mai formau un cordon ci doar mergeau relaxați pe lângă manifestanți. BRAVO, BRAȘOVENILOR! Iar pe cei care au scandat "jandarmeria / apără hoția" îi întreb doar atât: credeți că oamenii ăia în uniforme au venit de bună voie?! Erau la serviciu. Atât. Și consider că și-au făcut datoria foarte bine (ce-i drept au avut și cu cine).
4. Ăia din sediul TSD, dacă ar fi avut coaie puțină demnitate, ar fi ieșit pe geam, și-ar fi recunoscut înfrângerea (confirmată și de ponta la ora aia) și ar fi aplaudat victoria celorlalți. S-ar fi văzut puțină coloană vertebrală. În schimb. ei au stat în beznă (vă vedea toată lumea, deștepții pulii lumii) și nici nu respirau de frică să nu provoace "gloata". Atitudine de lași.
5. Anul ăsta am simțit fraudarea făcută pe față, fără jenă și fără ocolișuri. În Brașov, la o secție de lângă mine au curs toată ziua mașini (mici dar pline), cu numere de Bulgaria (nu atât de des întâlnite prin Brașov), din care coborau numai
țigani etnici romi care votau și plecau. Eu am remarcat o mașină dimineață și alte două seara. Vecinii mei - la fel. Dar nu trebuie să mă credeți pe mine, sunt atâtea
articole și declarații ale observatorilor (imparțiali) pe tema asta.
Asta a fost partea "cu de toate" din campanie. Iar finalizarea a venit în gura larg căscată de uimire a PSD-ului, dar mai ales a reprezentantului ponta. Mai rămâne doar să înghită.
Hai că se poate. Să ne menținem spiritul civic, să ne facem treaba și să îl susținem pe noul președinte așa cum ne susține și el.